Cristina Popa

Consilier – brevete de invenție

Cristina a absolvit  Facultatea de Tehnogie Chimică, specializarea Tehnologie Chimică Organică, la Institutul Politehnic București. A obținut doctoratul la Facultatea de Biologie a Universității București, specializarea Biotehnologie şi este licenţiată în ştiinţe juridice a Facultății de Științe Juridice și Administrative din Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”.

Lucrează în domeniul proprietăţii industriale din 2000, anul în care s-a alăturat echipei Rominvent. Pentru a-și lărgi orizontul în domeniul proprietății industriale, Cristina a devenit consilier pe domeniile mărci și indicații geografice și de asemenea desene și modele, în urma susținerii examenelor naționale pentru dobândirea calității de consilier în PI. Este consilier european de brevete, consilier european de mărci și design din anul 2003. Cristina este autorizată să lucreze în fața OSIM, WIPO, OEB, EUIPO.

A absolvit cursurile BTC (Basic Training Course) ale Universității din Strasbourg.

Este membră a Asociaţiei Internaţionale pentru Protecţia Proprietăţii Industriale (AIPPI-grupul Român), a Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România (CNCPIR) și a Institutului Consilierilor Europeni (epi), unde reprezintă România în Comitetul pentru Biotehnologie.

În activitatea curentă, Cristina redactează, depune şi urmăreşte cererile de brevete româneşti, europene şi internaționale (PCT) în vederea obținerii brevetelor de invenție în diverse domenii ale tehnologiei, în special chimie și domenii înrudite; oferă consiliere cu privire la brevetabilitate, libertatea de utilizare, încălcarea şi valabilitatea drepturilor de proprietate intelectuală; asigură suport în litigii de brevete în faţa instanţelor naţionale; operează cereri şi certificate CSP (Certificat Suplimentar de Protecţie); se ocupă de validarea brevetelor europene pe teritoriul României, în special pe domeniile sale de competență.

Este bună cunoscătoare a limbii engleze, a limbii franceze, nivel mediu și a limbii germane, nivel începător.

A publicat articole pe subiecte din domeniul proprietății industriale în reviste de prestigiu din domeniu, Managing Intellectual Property, Country Profile Life Sciences, World IP Review, Patent Year Book,  Managing Intellectual Property – International Briefings.

De asemenea, Cristina este expert tehnic judiciar în domeniul brevetelor de invenție.

Ea este de părere că:

„Un client mulţumit: satisfacţie şi prilej de mândrie profesională!”